JULIE KLINGER (b. 1983), PhD Geography, is an Assistant Professor in the Department of Geography and Spatial Sciences at the University of Delaware, and the immediate past associate director of the Land Use and Livelihoods Initiative at the Global Development Policy Center at Boston University. Dr. Klinger’s research focuses on the dynamics of global resource frontiers with particular emphases in China, Brazil, and the United States. In particular, she examines how diverse forms of violence and strategies for survival shape land use, environmental conservation, and livelihood security. Dr. Klinger’s research uses qualitative and quantitative methods combined with extensive fieldwork, often in local languages. She has published numerous articles on natural resources, environmental politics, and outer space. Her 2017 Book Rare Earth Frontiers: From Terrestrial Subsoils to Lunar Landscapes was awarded the Meridian Book Prize for its “unusually important contribution to the art and science of geography.”
Where and how to decolonize the revolutionary movements? A few insights about social practice of commoning and decolonisation
[EN] This talk proceeds from the propositions that we are uninterested in failing each other; that we are not content to descriptively lament the manifold forms of violence that define our status quos; that we have a vigorous appetite for life in the face of destruction and despair, and finally, that we wish to think precisely about our positionalities, our institutions, and our relations to non-human life amidst compounding political, economic, health, and climate crises. In line with the conference theme, and informed by ongoing research, this talk joins in taking on the challenge to think simultaneously through the cultural-political, affective-embodied, and material-spatial domains of theory and practice so that we might arrive at a sense of where and how to decolonize the revolutionary movements and possibilities in our midst.
“Decolonize” is a verb that has many expressions. Its spatial expression is the commons, its physical expression encompasses relations between people, institutions, and land. The commons are an outcome of the social practice of commoning. The social practice of commoning involves—depending on one’s positionality—reclaiming space lost or ceding space gained in the centuries-long planetary enclosures that have produced our present predicaments. Both decolonizing and commoning are relational social activities: they necessarily involve the construction and transformation of relationships, as well as a set of struggles over which institutions to build and how to value the waking hours that constitute a human life.
Decolonizing must contend with the difficulties of building social movements when no one has time; cultivating modes of togetherness, spirituality and inner life when the meanings of such terms have been monopolized by the conservative religious right and commodified under (il)liberal techno-capitalism; and restoring spaces of collaborative survival and well-being in a time of ongoing enclosure, privatization and expropriation. We must further contend with the collisions between revolutionary dreams. We gather in the inescapable context of centuries of violent racist-sexist conquest, meaning our dreams are shaped by how we remember or forget legacies of conquest. But decolonization is a vision that we aspire to enact together even as it means different things to different people: the interest is in comparing notes and swapping strategies. Accordingly, this talk will share some notes and strategies from places where ideals of all sorts dig into the Earth and reach into our lives: in frontiers of mining, extraction, and surveillance.
///////// RO //////////
JULIE KLINGER (n. 1983), doctor în Științe Geografice, este, în prezent, Asistent Universitar în Departamentul de Geografie și Științe Spațiale la Universitatea din Delaware. Anterior, a fost Asistent Universitar la Frederick S. Pardee School of Global Studies, Director Asociat la Global Development Policy Center’s Land Use and Livelihoods Initiative. Julie Michelle Klinger, în cercetarea sa, se concentrează pe dinamica frontierelor resurselor globale, cu o atenție deosebită pe sustenabilitatea socială și ecologică în China, Brazilia și Statele Unite. În special, examinează în ce fel diversele tipuri de violență și strategii de supraviețuire conturează utilizarea terenurilor, conservarea mediului și protecția mijloacelor de trai. Cercetarea lui Klinger folosește metode calitative și cantitative combinate cu lucrări de teren extinse, de multe ori în limbile locale. A publicat numeroase articole despre resursele naturale, politica de mediu și spațiul cosmic. Cartea sa din 2017, Rare Earth Frontiers: From Terrestrial Subsoils to Lunar Landscapes (Frontierele rare ale pământului: de la subsolurile terestre la peisajele lunare), a fost distinsă cu Meridian Book Prize pentru „contribuția neobișnuit de importantă pentru artă și pentru științele geografice”.
Unde și cum decolonizăm mișcările revoluționare? Câteva observații despre practicile de comunalizare și decolonializare
[RO] Această prelegere decurge din afirmațiile că suntem neinteresați să ne dezamăgim unii pe alții; că nu ne mulțumim să ne plângem, într-un mod descriptiv, de formele multiple de violență care ne definesc status quo-urile; că avem un apetit energic pentru viață în fața distrugerii și a disperării și, în fine, că ne dorim să ne gândim tocmai la poziționările, la instituțiile și la relațiile noastre cu viața non-umană, în mijlocul amestecului de crize politice, economice, de sănătate și climă. În concordanță cu tema conferinței și cu informații din cercetările mele în curs, această discuție se alătură provocării de a gândi simultan prin prisma domeniilor cultural-politice, afective-corporale, material-spațial ale teoriei și practicii, astfel încât să putem ajunge la o simțire vizavi de unde și cum să decolonizăm mișcările revoluționare, dar și posibilitățile din mijlocul nostru.
„A decoloniza” este un verb care are multe expresii. Expresia sa spațială sunt bunurile comune, expresia sa fizică cuprinde relațiile dintre oameni, instituții și pământ. Bunurile comune sunt un rezultat al practicii sociale a comunalizării. Practica socială a comunalizării presupune – în funcție de poziționalitatea fiecăruia – revendicarea spațiului pierdut sau cedarea spațiului obținut în îngrădirile planetare de secole, care au condus la situațiile actuale dificile. Atât decolonizarea, cât și comunalizarea sunt activități sociale relaționale: implică în mod necesar construirea și transformarea relațiilor, precum și o serie de lupte vizavi de ce instituțiile trebuie construite, dar și cum valorizeze orele de veghe care constituie o viață umană.
Decolonizarea trebuie să facă față dificultăților de a construi mișcări sociale atunci când nimeni nu are timp; prin cultivarea modurilor de comuniune, spiritualitate și viață lăuntrică atunci când sensurile unor astfel de termeni au fost monopolizate de dreapta religios- conservatoare și comercializate sub tehnocapitalismul (ne)liberal; și restabilirea spațiilor de supraviețuire prin colaborare, într-o perioadă de îngrădire, privatizare și expropriere continuă. Trebuie să ne confruntăm în continuare cu ciocnirile dintre visele revoluționare. Ne adunăm în contextul de neevitat al secolelor de cucerire violentă rasist-sexistă, ceea ce înseamnă că visele noastre sunt modelate de modul în care ne aducem aminte sau uităm de moștenirile cuceririi. Decolonizarea este, însă, o viziune pe care aspirăm să o adoptăm și punem în practică împreună, chiar dacă înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți: interesul este să comparăm notele și să facem troc cu strategiile. În consecință, de-a lungul acestei discuție voi împărtăși câteva note și strategii din locurile în care idealurile de tot felul sapă în Pământ și ajung în viața noastră: în frontierele mineritului, extracției și supravegherii.
Conferințele de Vară de la Telciu, Telciu Summer Conferences 