Conferințele de Vară de la Telciu

Home » call for papers » RELIGIE-CULTURĂ-SOCIETATE. PERSPECTIVE INTERDISCIPLINARE ASUPRA VIEȚII RELIGIOASE

RELIGIE-CULTURĂ-SOCIETATE. PERSPECTIVE INTERDISCIPLINARE ASUPRA VIEȚII RELIGIOASE

M. Chagall ”White Crucifixion”

 
 
 
 
”Conferințele de Vară de la Telciu” au ajuns la a III-a ediție, tema aleasă în acest an fiind ”viața religioasă”, ca întotdeauna într-o abordare cât se poate de interdisciplinară și de multiculturală. Ediția din acest an va avea loc în 25 și 26 iulie 2014 în Telciu, județul Bistrița Năsăud. Sunt invitați să participe cercetători și doctoranzi din România și din străinătate, cei interesați să participe fiind rugați să trimită până în data de 25 Mai 2014 un rezumat al prezentării în limbile română şi engleză  de maximum 300 de cuvinte şi un scurt CV, la următoarele adrese de e-mail:valer_cosma@yahoo.com  sauvatavu_bogdan@yahoo.com. Prezentările pot fi în limba română sau engleză şi trebuie să se încadreze în limita a 20 de minute. Până în data de 1 Iunie 2014 vor fi trimise răspunsuri celor care aplică.
  Sunt asigurate cazarea şi mesele pe durata conferinţei, precum şi costurile de publicare a volumului (în ediție bilingvă, RO-EN/FR/DEU) cu lucrările ce vor fi susţinute şi supuse spre dezbatere. Pentru întrebări şi informaţii vă stăm la dispoziţie.
În rândurile următoare vă prezentăm succint tematicile circumscrise acestei ediții:
Pentru cunoașterea și  înțelegerea unei societăți studierea vieții religioase este o condiție esențială, fără de care am rămâne prizonierii unor imagini simpliste și deformate.  În acest proces de studiere a vieții religioase raportul Religie-Cultură-Societate se impune datorită faptului că dincolo de conținutul teologic și spiritual al oricărei religii, Religia este un fenomen social și cultural. Prin urmare, abordările interdisciplinare se pretează mult mai bine acestui subiect, creându-se premisele unor cercetări care reușesc, pe de o parte, să evite capcanele unor reducții și dogmatisme specifice atât mediilor științifice cât și celor teologice, iar pe de altă parte, pot să scoată la iveală noi aspecte și pot să propună interpretări și analize rodnice.
Ca și în cazul edițiilor precedente a  ”Conferințelor de Vară de la Telciu”, interdisciplinaritatea este  o premisă de bază și în acest an urmărindu-se cooptarea atât a cercetătorilor care cultivă interdisciplinaritatea în activitatea lor, cât și dialogul unor specialiști și pasionați din domenii cât mai variate. Drept urmare, ne propunem abordarea vieții religioase din unghiuri cât se poate de diferite, fără a opera o circumscriere geografică, confesională sau cronologică.  Propunem câteva tematici pe care am dori să le abordăm în cadrul acestei ediții, menționând faptul că acestora le pot fi adăugate altele, la propunerea celor interesați să participe:
          Religia și viața religioasă în era globalizării.
          Viața religioasă și fenomenul modernizării.
          Religie prescrisă – religie populară.
          Manifestări ale sentimentului religios.
          Religia și viața cotidiană.
          Viața religioasă în câmpul ideologiilor.
          Ecumenismul de-a lungul timpului: de la dialogul teologiilor la conviețuire.
          Religie și comunitate.
          Religie vs. Ateism.
          Imaginarul religios și cultura populară.
–     Internetul și viața religioasă.

Organizatori:
Primăria și Consiliul Local ale Comunei Telciu
Seminarul de Antropologie Istorică din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
Editura Eikon
Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni
Despre edițiile precedente și programul acestora se poate citi aici, aici, aici și aici.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s